Am, ca să vedeţi, drum pe la Cimitirul central, de pe strada Armenească.
Ori de câte ori trec pe acolo, intru să văd ce mai e cu colegii şi
bunii mei amici.
Astăzi am mers şi mi-am văzut locul meu de veci, acolo, unde o să mă odihnesc şi eu, dar înainte de asta am trecut pe la bunii şi neuitaţii mei prieteni Serafim Saka şi Vasile Vasilachi.
Suntem sau… o să fim vecini…
Mormântul fratelui Vasile, omul care mi-a fost cel mai drag şi mai aproape şi care m-a modelat în mare măsură ca om de omenie , este bine îngrijit, pe când cel al lui Serafim Saka abia dacă se cunoaşte…
Ţărâna ce a fost adunată de-asupra s-a aşezat, aşa că abia de se mai cunoaşte locul şi când m-am apropiat, am avut o tresărire dureroasă.
Auzi, Serafime, tu, omul dreptăţii, de cum ai plecat, ca şi cum ai fost uitat, nimeni nu-şi mai aduce aminte de tine.
De ce?
Tu, care ai depus mărturii asupra acestui timp idiot în care ne-a fost dat să trăim, tu cel care ai lucrat o viaţă la cartea „Mie pe mine redă-mă”, cea pe care D. R. Popescu ţi-a promis că o editează, dar care aşa şi nu a mai apărut, ce zici, Serafime, ce e cu lumea asta înnebunită?
Am trecut pe la mormintele dragilor mei fraţi şi m-am scârbit rău pentru noi, cei ce suntem şi cum suntem…
Ruşine nouă!
27 iulie 2013
Am, ca să vedeţi, drum pe la Cimitirul central, de pe strada Armenească.
Ori de câte ori trec pe acolo, intru să văd ce mai e cu colegii şi
bunii mei amici.
Astăzi am mers şi mi-am văzut locul meu de veci, acolo, unde o să mă odihnesc şi eu, dar înainte de asta am trecut pe la bunii şi neuitaţii mei prieteni Serafim Saka şi Vasile Vasilachi.
Suntem sau… o să fim vecini…
Mormânt