Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a decis că beneficiile comprimatelor cu Ketoconazol sunt mai mici raportat la toxicitatea lor şi a recomandat retragerea lor din farmaciile Uniunii Europene (UE).
300 de unităţi farmaceutice din judeţul Cluj nu au retras din vânzare medicamentele antifungice pe bază de Ketoconazol, până la o recomandare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM). "Nu am primit încă o recomandare de la ANM şi nu se ştie cât e de urgentă situaţia. E o problemă a agenţiei", a arătat preşedinta Colegiului Farmaciştilor Cluj, Speranţa Iacob.
Potrivit experţilor famacologi, şamponul Nizoral şi Ketostin au în componenţă Ketoconazol. "EMA a dat o recomandare. Noi aşteptăm o decizie a Comisiei Europene, o recomandare în acest sens. Până atunci, nu putem recomanda retragerea medicamentului de pe rafturi. Recomandarea a venit din partea Franţei, care a derulat un studiu conform căruia beneficiile medicamentelor pe bază de Ketoconazol nu depăşesc riscul de toxicitate", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al ANM, Anca Crupariu.
Agenţia Medicamentelor din SUA (FDA) atrage atenţia că pastilele cu ketoconazol pot cauza probleme la grandele suprarenale şi leziuni ale ficatului care să necesite un transplant sau care chiar pot fi fatale, potrivit presei americane, citată de Mediafax. Pastilele ce conţin ketoconazol, autorizate la nivelul UE prin proceduri naţionale, sunt vândute sub diferite denumiri comerciale, inclusiv Nizoral şi Fungoral.