Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vrea să mai audă de fiul bătăuş!

Publicat in Click, joi 1 august 2013 ·

Traian Tămagă (37 de ani) şi-a ieşit din minţi săptămâna trecută. Şi-a snopit în bătaie iubita, apoi a stropit-o cu benzină şi a vrut să îi dea foc. Rival pe scena politică, tatăl acestuia, senatorul PSD Constantin Tămagă spune că nu îl interesează ce face fiul său şi nu vrea ca numele să-i fie asociat în acest scandal.

După ce a bătut-o cu bestialitate pe Cristina Prodănel (25 de ani), tânăra cu care urma să se căsătorească luna viitoare, Traian Tămagă este de negăsit. Apropiaţii spun că acesta se ascunde acum de tatăl fetei, omul de afaceri Cristian Prodănel, care l-ar fi ameninţat că va plăti scump pentru ce i-a făcut fiicei sale.

În schimb, tatăl lui Traian nu se implică în acest scandal. El spune că nu vrea să audă de fiul său, cu care s-a certat de mai bine de un an.

Constantin Tămagă

Mai mult, apropiaţii familiei susţin că acesta nu avea de gând să vină nici la nunta pompoasă dintre Traian şi Cristina, care urma să aibă loc, în august, la Cannes, pe Coasta de Azur.

Ruptura dintre Constantin Tămagă şi fiul său s-a produs la 26 martie 2012, atunci când Traian a devenit secretar executiv al PDL Argeş. Asta în condiţiile în care Constantin Tămagă câştigase un mandat de senator pentru PSD.

Click! a relatat în ediţia de ieri desprescandalul dintreTraian Tămagă şi Cristina Prodănel

Acesta a încercat să-l facă pe fiul său să se răzgândească, însă fără succes. Ba chiar l-a ameninţat public că îl va dezmoşteni. Traian a vrut să dovedească însă că poate fi performant în politică, după ce, în trecut, când făcuse parte tot din PSD, fusese marginalizat ca fiind "băiatul lui tata". Constantin Tămagă a spus că îi este ruşine cu fiul său şi, de atunci, cei doi au rupt orice relaţie.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 29 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 58 minute
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fostul fotbalist al lui Arsenal, a murit după o scurtă boală. Avea 54 de ani

Mediafax acum 38 minute
Fostul atacant al lui Arsenal şi Everton a murit la vârsta de 54 de ani. Confirmarea vine de la clubul Gunners: „Suntem devastaţi să aflăm că fostul nostru atacant Kevin a decedat după o scurtă boală. A fost adorat de toţi cei din echipă. Suntem cu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 2 ore
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°