Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Odeon încep repetiţiile la un spectacol inspirat din Arhivele Securităţii

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Stagiunea 2013-2014 a Teatrului Odeon se va deschide în septembrie cu un spectacol inspirat din Arhivele Securităţii.

Textul şi regia aparţin creatoarei de teatru Gianina Cărbunariu, iar repetiţiile încep la data de 1 august la Sala Studio.

Tamara Susoi, consultant artistic al “Odeon”-lui, ne-a comunicat faptul că acest proiect al Gianinei Cărbunariu este realizat la invitaţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, care, la ediţia din acest an, are o secţiune intitulată “Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”. La acest proiect internaţional participă teatre din mai multe ţări europene, care îşi vor prezenta producţiile între 28 septembrie şi 2 octombrie.

Spectacolul de la “Odeon” (nu are încă un titlu, dar poate fi numit provizoriu, ca şi proiectul Festivalului din Slovacia, “Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”), realizat în coproducţie cu “dramAcum”, va avea primele reprezentaţii la Bucureşti pe 11 şi 12 septembrie, urmănd să fie jucat de două ori, pe 28 septembrie, la Nitra. Trupa “Odeon” va merge cu acelaşi spectacol, în octombrie, la Cracovia (Polonia).

Alături de Gianina Cărbunariu face parte din echipă şi scenograful Andrei Dinu, distribuţia incluzând nume precum Marius Stănescu, Cătălina Mustaţă, Mihai Smărăndache, Alexandru Potocean şi Silvian Vâlcu.

Stagiunea 2013-2014 a Teatrului Odeon se va deschide în septembrie cu un spectacol inspirat din Arhivele Securităţii.

Textul şi regia aparţin creatoarei de teatru Gianina Cărbunariu, iar repetiţiile încep la data de 1 august la Sala Studio.

Tamara Susoi, consultant artistic al “Odeon”-lui, ne-a comunicat faptul că acest proiect al Gianinei Cărbunariu este realizat la invitaţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, care, la ediţia din acest an, are o secţiu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum o ora
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 4 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Marius Tucă Show începe luni, 1 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 43 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum o ora
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum o ora
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Euro 2024 – optimi: Anglia s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Slovacia. Englezii au fost conduşi cu 1-0 şi au revenit cu goluri marcate în minutele 90+5 şi 91

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia. La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prim

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

30°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°