Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoian: Nu ştiu dacă va fi anul meu, dar sper să fie anul echipei Chievo

Publicat in Mediafax, miercuri 31 iulie 2013 ·

Atacantul Adrian Stoian a declarat, într-un interviu pentru larena.it, că îşi doreşte ca în noul sezon să evolueze cât mai bine şi să-şi ajute echipa, Chievo Verona, să câştige cât mai multe meciuri, astfel încât să reuşească menţinerea în Serie A.

"Atmosfera de la Chievo m-a ajutat mult să evoluez ca fotbalist. Acum aştept ocazia potrivită să mă remarc. Saltul de la Serie B la Serie A este extrem de important, se schimbă calitatea adversarilor, dar şi cea a coechipierilor. Pe mine mă interesează evoluţiile mele şi până acum sunt mulţumit de ce am făcut la Chievo. Nu ştiu dacă va fi anul meu. Mai este în lot şi Paloschi, care e tânăr, mai sunt şi alţii. Eu sper să fie anul echipei Chievo. Vreau să fiu mai bun ca jucător şi să fac tot ce este bun pentru echipa mea. Trebuie să încercăm să ne asigurăm rămânerea în Serie A, care este obiectivul nostru, iar pentru asta trebuie să muncim meci de meci", a declarat Stoian.

El a mai spus că antrenorul i-a dat câteva sfaturi, i-a cerut să fie mai "rău" în joc, şi în atac şi în apărare: "Mi-a cerut să fiu mai hotărât şi să am încredere în mine".

Adrian Stoian crede că Juventus şi Napoli par să fie favorite la titlu în noul sezon din Serie A, apreciind totodată ca va fi un campionat echilibrat.

El a mai spus că nu se gândeşte la câte goluri va marca sezonul viitor, ci vrea să joace cât mai mult. Întrebat dacă îşi doreşte mai mult să dea o pasă frumoasă de gol sau un gol "urât", Stoian a răspuns: "Mai bine ar fi ambele".

Adrian Stoian speră să mai fie convocat la echipa naţională: "Selecţionerul decide. Evident că îmi face plăcere să joc pentru România, dar dacă nu sunt convocat nu se termină fotbalul. Înseamnă doar că e nevoie să muncesc mai mult pentru a fi convocat din nou". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°