Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Reducerea TVA la pâine este bună, ar trebui completată cu taxarea inversă la cereale

Publicat in Mediafax, miercuri 31 iulie 2013 · ·

Fostul premier Emil Boc consideră că reducerea TVA la pâine la nouă la sută este una "bună", fiind de părere că ar trebui completată cu taxarea inversă la cereale, care are rolul de a diminua evaziunea fiscală în domeniu.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează reducerea TVA la pâine, Emil Boc a răspuns că susţine reducerea TVA, dar şi-a exprimat temerea faţă de faptul că măsura nu a fost acceptată de FMI, care a impus majorarea de taxe din altă parte.

"Reducerea TVA la pâine la 9 la sută este o măsură bună, sper doar să nu ne aflăm în situaţia de a avea doar preţul alcoolului majorat, sperând să scadă preţul la pâine. Susţin măsura reducerii TVA la pâine, dar tare mi-e frică de faptul că ne vom afla doar cu preţul majorat la alcool şi poate va scădea preţul la pâine. E un mare semn de îndoială că FMI nu a acceptat această măsură, nu a agreat-o, dovadă fiind faptul că le-a impus majorare de taxe în altă parte. Dacă FMI credea în această măsură, nu impunea compensare de venituri, şi a spus Guvernului să îşi asume această măsură, iar scăderea de venituri trebuie compensată prin creşterea de taxe în altă parte. Iar Guvernul a crescut taxele la alcool şi accize în altă parte. E o dovadă a faptului că nu au fost credibili în faţa FMI şi a celor cu care au discutat", a spus Boc.

Acesta a subliniat că în perioada cât a condus Guvernul a avut în vedere luarea unei măsuri similare, însă aceasta nu putea fi pusă în aplicare până nu se asigura stabilitatea macroeconomică.

"Cât timp eram la deficite structurale nu ne puteam permite să mergem mai departe. După ce s-a realizat echilibrul macrobugetar, măsura poate fi avută în vedere, dar trebuie bine pregătită. Noi am avut o măsură, şi nu mai ştiu care este stadiul, aprobată de CE, taxarea inversă la cereale, care a diminuat evaziunea fiscală în domeniu. Aceasta ar fi una extrem

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 22 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 45 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°