Ideea că în centrul unui al doilea acord cu FMI se află reforma Sănătăţii, cum raportează fără să clipească stupida presă română, arată că şi actualul guvern Ponta, ca şi cele care l-au precedat, primeşte o asistenţă străină pe măsura capacităţii sale. Adică slabă. După cum am mai spus, asta e legea de fier a ajutorului financiar condiţional, adecvarea şi capacitatea sa de rezolva probleme e dată nu de priceperea celor din afară (aceasta nu e niciodata adecvată vreunei ţări şi există doar în departamentele de cercetare ale Băncii Mondiale sau Fondului, şi acolo parţial, că se comandă din greu cercetare ca să susţină ce vor şefii din zona operaţională), ci de priceperea ”clientului”, a celui de la guvernare. Dacă acesta fie este prost pregătit, fie are alte interese decît reforma, asistenţa externă primită va fi pe acest calapod. De asta sănătatea românească a beneficiat de douăzeci de ani asistenţă de la Banca Mondială cu rezultate catastrofale, cînd vechiul ministru ceauşist şi profesor de economie sanitară de pe al cărui manual am învăţat eu la şcoală (tov. Enăchescu) ar fi fost de fapt un mult mai priceput reformator, fiindcă înţelegea sistemul. Tot de asta acordurile africane cu FMI nu ajung invariabil nicăieri, şi numai cînd apare vreun lider local hotărît, ca preşedintele Ruandei care se alege cu 93% dar ia note mari la democraţie şi ţipă pe la donori unde şi la ce să ajute fără condiţii, se mai construieşte în sfîrşit cîte o autostradă. În rest, îngropăm banii în deşert şi avem cu ce ne lăuda pe la summituri, cu devotamentul nostru faţă de lumea în curs de dezvoltare, un eufemism pentru lumea condusă de elite de pradă asistate din greu de instituţiile de la Bretton Woods. Poate nu aţi băgat de seamă ce oportun Banca Mondială România, în ziua în care guvernul Ponta a numit la fisc pe finul naşului Ruşanu, a dat un comunicat explicînd cum vor colabora ei la