La Barticeşti a fost inaugurată o piscină exterioară cu apă sărată. Investiţia aparţine Fundaţiei “Speranţa bolnavilor”, din localitate, şi a costat peste 60 de mii de euro. Clienţii piscinei beneficiază de hidroterapie şi de masaj.
Miercuri, 31 iulie, Fundaţia “Speranţa bolnavilor” din Barticeşti a inaugurat o investiţie unicat în zonă. Este vorba de o piscină exterioară cu apă sărată, unică în judeţ. La eveniment au participat episcopii romano-catolici de Iaşi, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, prefectul judeţului, George Lazăr, primarul comunei Boteşti, Georgeta Blaj, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, medicul Dan Morenciu, preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, medicul Magda Spânoiu, dar şi numeroşi medici şi invitaţi.
“Pentru noi, cei care lucrăm în cadrul fundaţiei, este un moment de bucurie şi împlinire după inagurarea, în urmă cu aproape doi ani, a bazei de recuperare din cadrul spitalului. Încă de atunci, ne-am dorit să facem un pas în plus, mai ales pe perioada verii, pentru cei care doresc să beneficieze de proprietăţile apei sărate. Au fost mulţi cei cu care am colaborat şi ne-au sprijinit pentru aceasta investiţie. Valoarea estimată este între 60 şi 70 de mii de euro”, a precizat părintele Mihai Budău, directorul spitalului din Barticeşti. “Iată că întregim o lucrare începută cu ani în urmă, cu o piscină care este dedicată atât problemelor de sănătate, cât şi momentelor de agrement. Ne vom ruga ca Dumnezeu să-i ocrotească atât pe cei care vin aici, dar şi pe cei care lucrează în spital”, a spus PS Aurel Percă, responsabil de pastoraţia sanitară din cadrul Episcopiei de Iaşi.
Apa este adusă de la staţiunea Băile Sărata din Bacău, unde Episcopia de Iaşi are un izvor natural de apă sărată, iar salinitatea apei este de 28-30%. Piscina are o lungime de 20 de metri, o lăţime de zece metri, o adâ