Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubitorii de ciclism montan sunt aşteptaţi la „Căsoaia Bike Race”

Publicat in Adevarul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Clubul Sportiv Experienţa Multisport sportivii la „Căsoaia Bike Race”, un eveniment dedicat promovării ciclismului montan în special, a mişcării la modul general.

Evenimentul, coordonat de către Adrian Glogoveţan de la Experienţa Multisport, este programat pentru 10 august 2013 iar înscrierile se pot face până în 8 august 2013 pe site-ul www.experientamultisport.ro.

Probele sunt următoarele:

• Cursa de 40 KM (pentru persoane de peste 18 ani);

• Cursa de 12 KM (pentru persoane de peste 14 ani);

• Cursa de 1 km, necompetiţională, fără limită de vârstă (persoanele sub 14 ani vor fi însoţite de părinţi).

Cursa de 40 de km presupune un efort susţinut şi este destinată celor cu cunoştinţe tehnice privind abordarea unui traseu de lungă durată, totodată fiind capabili să urce şi să coboare în siguranţă o pantă înclinată în condiţii dificile.

Cursa de 12 km este destinată celor care vor sa experimenteze ciclismul montan şi are un grad de dificultate redus având pante cu înclinaţii moderate astfel încât parcurgerea traseului să fie un demers care să atragă spre acest sport cât mai mulţi pasionaţi de activităţile in aer liber.

Cursa de 1 km este destinată copiilor în mod special fiind concepută pentru a oferi celor mici posibilitatea de a folosi bicicleta în natură, într-un mediu organizat, astfel încât acest demers să-i atragă spre practicarea acestui sport pe viitor.

„Această competiţie este conectată cu Strategia de Dezvoltare a Turismului în Judeţul Arad 2012 – 2016, strategie prin care ne dorim creşterea atractivităţii judeţului Arad ca destinaţie turistică pe direcţiile cu potenţial maxim de dezvoltare: turism sportiv şi de recreere, natural şi cultural” a declarat Adrian Florin Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Pentru cei care doresc să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 2 ore
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°