Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Componenţa Consiliului Local Avrig rămane neschimbată

Publicat in Tribuna, joi 1 august 2013 ·

de Dan FRÂNCU

danfrancu@tribuna.ro

31 iulie 2013 22:33

2 vizualizari

A-A+ Pentru a doua lună con­secutiv, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Con­siliului Local al oraşului Avrig s-au aflat şi proiecte de hotărâre prin care ar fi trebuit să se constate înce­tarea mandatului consilie­ru­lui Partidului Democrat Liberal, Vasile Gavrilă, locul rămas astfel vacant ur­mând să fie ocupat de Tra­ian Oprea, unul dintre can­didaţii aceluiaşi partid la alegerile locale din primă­vara anului trecut. Nici la şedinţa de marţea trecută, nu s-a reuşit însă schim­barea componenţei legisla­ti­vului local avrigean, con­silierii respingând prin vot proiectul referitor la înce­tarea mandatului colegului lor Vasile Gavrilă şi decla­rarea acestuia ca şi vacant.

Asta se întâmplă după ce, la şedinţa ordinară din luna iunie, Consiliul Local Avrig a decis să amâne discuta­rea proiectului referitor la situaţia consilierului democrat liberal, urmare a adre­sei-contestaţie pe care a­cesta a depus-o atât la con­ducerea judeţeană a par­tidului cât şi la Consiliul Local. În documentul respec­tiv, consilierul avrigean men­­­ţiona că nu a primit nicio informare oficială re­feritoa­re la excluderea sa din partid şi respectiv, la retra­gerea sprijinului politic.

În a doua jumătate a lunii mai, conducerea judeţeană a PDL a trimis o adresă Consiliului Local Avrig prin care a informat despre pier­derea calităţii de membru al formaţiunii politice a con­silierului Vasile Gavrilă şi despre confirmarea aparte­nen­ţei politice la PDL a dom­nului Traian Oprea. Ca urmare, Traian Oprea, candidatul PDL la alegerile locale din iunie 2012 atât la funcţia de consilier local, cât şi la cea de primar al Avrigului, a fost propunerea formaţiunii pentru ocupa­rea locului de consilier local ce ar fi rămas vacant.

Marţi, înainte de a vota pe marginea proiectului de hotărâre privind

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum o ora
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°