Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IULIA ALBU se plimbă GOALĂ PUŞCĂ prin hotel

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 31 iulie 2013 ·

Nu renunţă la extravaganţe nici când pleacă în vacanţă! Iulia Albu (32 de ani) a avut parte de o minivacanţă de vis pe Litoral, alături de Mihai Albu (51 de ani) şi de fiica lor, Mikaela (3 ani). Designerul de pantofi se pare că a reuşit să-i intre din nou în graţii, iar Iulia a fost răsfăţată ca o prinţesă la resortul de fiţe unde s-au cazat. A băut şampanie din pahare în care au fost puse perle şi a avut la dispoziţie un etaj întreg al unui hotel, pentru a se plimba în voie, goală puşcă. Editorul de modă a evitat să intre în mare, preferând să stea toată ziua la piscina privată a hotelului. La complexul de fițe în care s-a cazat, Iulia Albu a fost tratată ca o regină. Dacă e relaxare, relaxare să fie! Iar când e vorba de Iulia Albu, cuvântul-cheie este “şocant”! Aflată weeekendul trecut în Neptun, ea nu a trecut neobservată, iar angajaţii hotelului unde s-a cazat editorul de modă au avut de tras, nu glumă, ca să-i facă pe plac. O sursă din anturajul Iuliei a povestit pentru Libertatea că aceasta a cerut ca apartamentul în care a locuit cu Mihai şi cu fetiţa să fie mobilat exact după indicaţiile ei.

“Au venit joi şi au rămas până luni. Iulia a cerut un anumit stil de amenajare interioară, aşa că angajaţii hotelului unde s-a cazat au trebuit să mute piesele de mobilier din apartament şi să reorganizeze totul. În plus, Iulia a avut parte de sesiuni de masaj cu o lumânare specială din care picura cremă în loc de ceară, a băut şampanie din pahare în care fuseseră puse perle şi în fiecare seară a mâncat numai dorada în crustă de sare. Başca, pentru a se putea plimba în voie, goală chiar, i-a fost rezervat un întreg etaj al hotelului şi nimeni nu a avut voie să urce la acel nivel”, ne-a declarat sursa noastră.

Nu renunţă la extravaganţe nici când pleacă în vacanţă! Iulia Albu (32 de ani) a avut parte de o minivacanţă de vis pe Litoral, alături de Mihai Alb

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 13 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 24 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°