Potrivit unui raport al Statului Major al Forţelor Aeriene, citat de Ziua Veche, rezultă că, în ultimele luni, au existat mai multe cazuri în care aeronave militare apaţinând Federaţiei Ruse au încercat să intre în spaţiul aerian românesc fără să existe o aprobare în acest sens sau fără să fie cerut un plan de survol. Cel mai grav incident s-a petrecut în cursul anului trecut, când patru bombardiere strategice ruseşti Tu-22 au efectuat o misiune de supraveghere şi testare a capabilităţilor forţelor aeriene din România, Bulgaria şi Turcia. Este o scurgere de informaţii de la Ministerul Apărării care încearcă să salveze pielea lui Mircea Duşa.
”În apropierea spaţiului aerian al României au fost semnalate în ultimele 20 de luni prezenţa şi a altor aeronave militare ruseşti, printre care amintim Su-27, Su-24 si Beriev A-50. Activitatea aeriană a ruşilor s-a intensificat după anunţul oficial privind instalarea scutului antirachetă american la Deveselul. În aceste condiţii, aeronavele MiG-21 LanceR, din cadrul Flotilei 86 Aeriană, care staţionau la Borcea, au fost dislocate pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu.
Revenind la misiunea efectuată de cele patru bombardiere strategice ruseşti, se pare că aeronavele Federaţiei Ruse au decolat, cel mai probabil, de la Baza aeriana strategică 6950 de lângă Saratov.
Citeşte şi Mircea Duşa, ruşii şi OZN-urile
Din informaţiile intrate în posesia noastră, cele patru bombardiere strategice au fost monitorizate încă de la decolare, iar în momentul în care au ajus deasupra Mării Negre şi s-au apropiat foarte mult de litoralul românesc şi bulgăresc, fiind la limita violării spaţiului aerian al celor două state membre NATO s-a aplicat o procedură standard privind serviciul de poliţie aeriană în cadrul NATO.
La nivel regional serviciul de poliţie aeriană era asigurat la momentul respectiv de Turcia. Din moment