Pa-Pact! Din Pactul de coabitare nu a mai rămas decât actul de coabitare. Care şi ăsta este un fel de “coitus interruptus”.

Ponta e uşor de “citit”. S-a văzut cu sacii în căruţă, aşa că gândeşte în termeni de largă perspectivă, gen “România 100 de ani de existenţă”. I-a pus pe miniştri să facă planuri până în 2018 cu obiective de îndeplinit. Nu i-a şi nominalizat, ca să ştim şi noi cine este exclus de la orice remaniere. În ceea ce-l priveşte, vede cu ochii deschişi o autostradă care să străbată ţara de la sud la vest şi de la nord la est era să adaug eu, ca un incompetent. Acum, lăsând deoparte întrebarea “ce-o să facem noi peste vreo cinci ani?”, merită să ne concentrăm pe realitatea imediată şi să constatăm că prim ministrul nu este deloc ezitant şi abordează, nu neapărat în forţă, însă cu superioritate, relaţia cu preşedintele României. Pe care încearcă să-l înghesuie   într-o periferie a politicii alături de PMP şi PDL. Traian Băsescu se zbate din toate puterile pentru a scăpa din izolarea asta. Ceea ce-i cam cauzează robusteţii şi vigorii cu care obişnuia să ne impresioneze. Acum ne prezintă mai degrabă imaginea unui “bunic”, intrigant şi mereu nemulţumit, care face din înţelepciunea pe care i-o presupune statutul o armă a tăcerii pline de răutate. Cu Partidul ăla (se poate spune că Mişcarea Ioanei i-a luat-o-nainte mezinei) parcă poţi să înţelegi ceva. Lui Traian Băsescu îi e groază de postura în care se află acum Emil Constantinescu, iar de ceea ce face şi de locul pe care îl ocupă Ion Iliescu nici nu poate fi vorba. Un partid aflat sub autoritatea celei care l-a născut iar aceasta avându-l drept “tătic”, de data asta, pe Traian Băsescu e o structură potrivită pentru retragerea unui fost preşedinte de ţară. Şi ce dacă ea n-o să funcţioneze? Există multe premize pentru ca PNL să radă tot ce există pe Dreapta eşicherului politic, dintre care am