Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 1 august 2013 ·

Vremea rămâne frumoasă, iar canicula va fi temperată de ploi scurte Vremea rămâne frumoasă, iar canicula va fi temperată de ploi scurte

Sfârşitul de săptămână vine cu o vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate, însă cu vânt domol şi ploi de scurtă durată care vor răci, pe alocuri, atmosfera. Registrul termic nu se schimbă nici de săptămâna viitoare, doar ploile putând să apară mai des în unele zone ale ţării.

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Foto: puterea.ro

Vineri se anunţă o zi frumoasă în mare parte din ţară. Numai prin regiunile sudice şi în zona de munte izolat şi trecător mai plouă slab, în rest predomină soarele, iar vântul nu dă semne de agitaţie. Prin urmare, la amiază temperaturile se avântă spre 25 de grade în nordul Moldovei, iar în Banat şi Oltenia se ating valori de 34 de grade la amiază.

În Bucureşti, ziua de vineri începe cu soare şi abia după-amiază se adună câţiva nori, însă este puţin probabil să scuture vreo picătură de ploaie. Vântul rămâne şi el domol, aşa că maxima zilei va fi de aproximativ 31 de grade Celsius. Presiunea atmosferica, de 755 mmHg, are tendinta de scădere uşoară.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Sâmbătă rămâne vreme frumoasă, însă în regiunile sud-vestice încălzirea începe să se resimtă neplăcut, la amiază vorbim despre caniculă şi disconfort termic la nivel local, cu temperaturi care izolat, în sudul Olteniei, ating 37 de grade. Mult mai răcoare este în nordul Moldovei, unde temperatura aerului nu trece de 25 de grade la amiază. Şi tot în estul ţării, cu precădere în Moldova şi în Carpaţii Orientali, norii rătăcesc pe cer şi lasă pe alocuri ploi slabe de scurtă durată, dar fără vânt agitat.

În Capitală şi sâmbătă va fi vreme frumoasă ca aspect, dar călduroasă la amiază când temperatura aerului atinge 33 de grade la umbră. Şi asta pentru că vân

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Circulaţia feroviară, oprită temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu în urma unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie. Trei trenuri staţionează

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică, anunţă oficialii CFR. Din cauza avariei, trei trenuri care urmau să tranziteze z

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 53 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 37 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 48 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Primăria a anulat evenimentul

Gandul acum 42 minute
Cântăreața Erika Isac, renumită pentru melodiile sale cu mesaj feminist, a primit amenințări cu moartea înainte de concertul ei de sâmbătă la Medgidia. Instituția a anunțat că evenimentul a fost anulat de primărie. În urmă cu o lună, Erika Isac a la

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°