Trebuie să recunosc, şi nu mă sfiesc să admit că preţuiesc mult cadourile, că le asimilez unui gest simbolic a cărui importanţă nu are nimic de-a face cu valoarea lor intrinsecă. Astfel, îmi spun, îi pot face prietenului o plăcere care să răspundă aşteptărilor sale, confirmîndu-i, astfel, în mod discret, că există o comuniune între noi. Un cadou reuşit confirmă accesul la celălalt, prin intermediul unei astfel de manevre delicate. Un cadou ratat, în schimb, răneşte, nu atît din pricina deosebirilor de gust, cît pentru ceea ce relevă: incomunicarea. Cel care-l oferă rămîne închis în universul propriu: nu intuieşte dorinţele, nici aşteptările celuilalt. Decît asemenea cadouri mute, cadouri surdo-mute, mai bine lipsă. Ele eşuează, pierdute într-un colţ sau „dăruite“ mai departe, în numele unei eliberări necesare.
DE ACELASI AUTOR Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn "De l'Allemagne" sau sfîşierile unei culturi Chagall şi exilurile sale Watteau şi promisiunea iubirii Cadoul stereotipat, la rîndul său, confirmă indiferenţa faţă de gest; el atestă doar respectul pentru un gest protocolar, fără implicaţie şi nici imaginaţie. Banal, stereotipat, fruct al nici unui efort. Cadou indiferent: un alcool sau un ghiveci cu flori! De cîte ori a fost el repetat, din ce moştenire provine, ce tradiţie confirmă? Cadou impus de un cod de conduită şi nicicum determinat de un impuls de dialog sau comunicare. Cadou neutru! Cadou fără de impact, cadou ce dispare, cadou repede uitat! Cadou neimplicat! Totuşi acceptat, căci e impus de o curtoazie fără iluzii afective, cert, dar banal respectată.
Am consacrat aici, acum un an, un mic eseu „cadoului politic“, în ultimul timp conservat în muzee prezidenţiale. Şi el cunoaşte reuşite şi erori flagrante. Cum să nu admit că, recent, fiind invitat să-l acompaniez, cu cîţiva prieteni, pe prim-ministrul francez, m-
