Legislativul focşănean a fost de acord, la şedinţa de Consiliu Local de luna trecută, cu ridicarea a două noi construcţii în oraş
Consilierii au votat pentru o hală de producţie confecţii textile la Pandora, pe un teren de 20.000 mp, la ieşire din municipiu spre Suraia. Pentru acest PUZ, firma de confecţii a iniţiat proces de informare şi consultare a publicului, nefiind obiecţiuni. De asemenea, prin CL a trecut din nou proiectul care vizează construirea unei cafenele pe un teren retrocedat în centrul oraşului, pe strada Bucegi nr. 11 B. Cu două abţineri, din partea democraţilor şi a ecologiştilor, şi acest proiect a fost votat. Acesta presupune construirea unei cafenele D^P, pe strada Bucegi nr. 11 B. Şi pentru acest PUD, municipalitatea a recomandat raport privind consultarea şi informarea publicului. Patronul a obţinut toate avizele şi acordurile vecinilor. (I. C.)
Încă 3,5 milioane lei pentru drumul Mărăşeşti – Panciu
Consiliul Judeţean Vrancea va cheltui 3,5 milioane lei pentru drumul judeţean 204 E Mărăşeşti Panciu. Investiţia este deja aproape realizată, însă s-a constatat că este nevoie de efectuarea de lucrări suplimentare pe carosabil, aşa cum se întamplă la aproape fiecare obiectiv realizat de administraţia judeţeană. Potrivit anunţului de licitaţie publică, aceste lucrări suplimentare sunt necesare pentru adaptarea documentaţiei tehnice existente la situaţia din teren. Contratul de lucrări a fost caştigat de firma Vega 93 Galaţi, partener de cursă lungă al administraţiei judeţene. (M. B.)
Legislativul focşănean a fost de acord, la şedinţa de Consiliu Local de luna trecută, cu ridicarea a două noi construcţii în oraş
Consilierii au votat pentru o hală de producţie confecţii textile la Pandora, pe un teren de 20.000 mp, la ieşire din municipiu spre Suraia. Pentru acest PUZ, firma de confecţii a iniţiat