De la an la an, numărul absolvenţilor înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut.
Dacă anul trecut se înscriau la AJOFM Olt în intervalul iunie-august puţin peste 1.500 de tineri absolvenţi, în acest an numărul lor s-a apropiat de 1.800.
La nivel naţional, au devenit şomeri în ultimele două luni peste 43.000 de absolvenţi, după cum arată datele centralizate de ANOFM. Cine să fie de vină pentru această situaţie? Ei, pentru că nu le-a plăcut cartea şi au preferat distracţia? Profesorii, pentru că le-au permis să trateze şcoala cu spatele? „Ambiţia” autorităţilor de a nu mai scoate proşti cu diplomă?
Indiferent de răspuns, pe aceşti tineri îi aşteaptă de acum înainte şase luni de şomaj, în care vor primi câte 250 de lei, după care vor trebui să-şi găsească un loc de muncă. Vor fi „invitaţi” în septembrie la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Vor face act de prezenţă, cei mai mulţi vor fi cu siguranţă nemulţumiţi de ofertă şi patronii prezenţi la bursă vor selecta spre angajare prea puţini dintre ei.
Apoi, după şase luni, statul îşi ia mâna de pe ei. Ajung de cele mai multe ori să trăiască din banii părinţilor, asta dacă au la dispoziţie această variantă…