Regele Mihai s-a aflat pe tronul României într-o perioadă critică a istoriei naționale – războiul și apoi anii impunerii comuniștilor pe scena politică românească. Acest fapt explică de ce, în ciuda domniei scurte, regele apare destul de mult (în orice caz, mai mult decât bunicul său, Ferdinand) în scrierile istoricilor comuniști, cu precădere în cele referitoare la 23 august sau la instaurarea republicii. De observat este că în privința lui 23 august, nu toți istoricii interpretează în aceeași manieră rolul jucat de regele Mihai: acesta apare fie ca personaj secundar – aflat în umbra Partidului Comunist Român, fie ca personaj negativ – ca unul care s-ar fi împotrivit răsturnării lui Antonescu, dar niciodată ca personaj principal (rolul acesta revenind Partidului Comunist)! Manualul lui Mihail Roller din 1947 abia dacă îl menționează pe regele care, la momentul publicării volumului, era încă pe tronul țării. Numele lui nu apare în relatarea evenimentelor din august 1944 decât atunci când vine vorba de citirea proclamației (va fi menționată însă acordarea ordinului Victoria); nu apare nici în episodul 6 martie 1945 – ca și cum poporul însuși l-ar fi numit pe Groza Președinte al Consiliului de Miniștri, nu regele. Ediția manualului din 1949 nu prezintă prea multe schimbări: prezentarea lui 23 august și a venirii lui Groza la conducerea guvernului se face fără a-l menționa pe Regele Mihai. Nu apare nici episodul grevei regale, pe care o ghicim însă în spatele unor fraze: „încercările cercurilor reacționare dinăuntru și din afara țării de a provoca [...] complicații interne și externe”. În Jefuirea poporului de către monarhie, autorii V. Anescu și M. Popa încep prin a-l prezenta pe Mihai ca pe un tânăr lipsit de competențele necesare de a prelua tronul. Potrivit acestora, în 1939 Mihai ajunge în clasa a VII-a exclusiv „prin grija profesorilor” (plătiți generos de Carol