TAS a dat astăzi verdictul în cazul Rapidului, iar gruparea giuleşteană a fost retrogradată, conform digisport.ro. În locul Rapidului, rămâne Concordia Chiajna. Derby-ul Steaua - Rapid, de mâine, nu se mai joacă! Sursa: Codrin Prisecaru
Oficialii Concordiei Chiajna susţin că TAS le-a dat dreptate, după memoriul depus în urma deciziei de disputare a barajului de rămânere în Liga 1 cu Rapid, informează digisport.ro.
"Ştiam că aşa se va întâmpla. Lumea zicea că sunt nebun, dar eu mă bazam pe lucruri concrete. În această dimineaţă am fost anunţaţi de avocat şi de cei de la TAS că am câştigat. Rapid nu avea cum să continue în Liga 1, deoarece nu a primit licenţă de funcţionare pentru această categorie.
Rămâne să vedem ce decide federaţia. FRF e obligată să ne repună în drepturi şi să retrogradeze Rapidul", a declarat antrenorul Concordiei, Ionuţ Chirilă, în exclusivitate pentru digisport.ro.
Chiar dacă a câştigat barajul cu Chiajna, scor 2-1, şi a jucat deja două etape din noul sezon, Rapid urmează să fie retrogradaţi în Liga a II-a, în timp ce locul lor în Liga I ar urma să fie luat de Concordia Chiajna.
"Nu e nimic adevărat. La club nu există nici o înştiinţare oficială. Astăzi trebuie să se dea o decizie", a spus şi Nicolae Cristescu pentru GSP.RO.
Iniţial, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins memoriul înaintat de clubul Concordia Chiajna împotriva desfăşurării barajului pentru menţinerea în Liga 1, astfel că Rapid a fost înscrisă în primul eşalon şi a disputat deja meciurile din primele două etape, cu FC Vaslui (1-2) şi Viitorul (1-1).