Ultimele evenimente din Egipt au determinat o confuzie generală în rândul populaţiei; este ceea ce Ned Parker încearcă să ilustreze prin descrierea, la nivel restrâns, a tensiunilor din interiorul unei familii egiptene.

Abdul Hamid Madi, susţinător al guvernării Morsi, rănit în urma unei confruntări cu forţele armate care deţin în prezent conducerea Egiptului, încearcă să descrie, cu voce discordantă, ce i s-a întâmplat de fapt, lui şi câtorva camarazi care-l însoţeau. Aflat în spitalul al-Tamin al-Sahy, lângă o aşezare islamistă, acesta e vizitat de rude, printre care o femeie care apărase mişcarea de răsturnare a preşedintelui Morsi. Femeia e ignorată de toată lumea (dar nu molestată) cu argumentul ‚‚suntem democraţi, altfel aş ucide-o”. De altfel, Madi susţine că egiptenii care sunt de partea guvernării provizorii, reprezentată de generalul Abdel Fattah al-Sisi, întorc faţa adevărului şi democraţiei, pentru care cu toţii au luptat din greu, iar fenomenul este cu atât mai dureros, cu cât numărul acestora este din ce în ce mai mare.

Susţinătorii generalului Sisi spun însă că înlăturarea preşedintelui Morsi nu a fost o lovitură de stat, pe când ministrul de interne Mohamed Ibrahim susţinea sâmbătă, 27 iulie, că retrăieşte perioada departamentelor poliţiei de stat, atât de urâte de populaţie, dinainte de căderea preşedintelui Mubarak. Nu a apărut niciun răspuns din partea conducerii la cele zise de Ibrahim. În schimb, se defineşte din ce în ce mai bine o mişcare împotriva Frăţiei Musulmane. Mai mult, pe 27 iulie Armata a lansat o nouă campanie anti-terorism în peninsula Sinai, zonă care este asociată cu terorismul declanşat odată cu plecarea lui Morsy. Astfel, conflictul dintre cele două tabere nu exlude posibila izbucnire a unui război civil.

Alţi actori statali, precum activiştii societăţii civile stau în faţa unei mari provocări – deşi activi în î