Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Carp despre torţionarul Vişinescu: Cazul era cunoscut de peste 50 de ani, a putut să trăiască liniştit, în timp ce criminalii nazişti ştiau încă din 1945 că vor fi urmăriţi

Publicat in Puterea, duminică 4 august 2013 ·

După ce IICMER a depus o plângere penală pe numele lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, acuzat de torturi şi omor deosebit de grav, Radu Carp, profesor universitar la Facultatea de Ştiiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, şi expert în drept constituţional, a explicat pentru PUTEREA că statul comunist a favorizat protejarea torţionarilor până în momentul în care închisorile comuniste s-au închis. Astfel, Vişinescu a putut trăi linişti peste 50 de ani, în timp ce torţionarii nazişti ştiau încă din 1945 că vor fi urmăriţi. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Vişinescu trebuie să plătească pentru faptele comise.

Radu Carp a explicat că, din cauza birocraţiei statului român, Vişinescu a putut trăi liniştit, fără a-şi pune problema că poate fi urmărit, spre deosebire de torţionarii nazişti care au fugit încă din 1945 în SUA, ştiind că justiţia va fi pe urmele lor: „Dacă foştii torţionari nazişti au plecat în America, Chile, Argentina, au fugit de justiţie pentru că justiţia s-a pus în acţiune, în timp ce torţionarii români au trăit şi trăiesc sub ochii noştri pentru că statul comunist a favorizat aceste persoane până în momentul în care închisorile politice au fost închise, în anul 1964, după care nu s-a vrut să aibă un adevărat proces a ceea ce s-a întâmplat în închisorile comuniste. Vişinescu a traversat mai multe regimuri politice, dictatură comunistă şi regim democratic. Toate acestea arată că statul român dovedeşte o formidabilă capacitate de autoconservare”.

„Situaţia acestui domn era cunoscută de peste 50 de ani, iar el a putut să trăiască fără să i se mişte un fir de păr. E un caz cutremurător, pentru că toţi criminalii nazişti ştiau încă din 1945 că vor fi urmăriţi, iar la noi au trecut peste 50 de ani astfel încât să îşi dea seama că ar putea fi urmăriţi, ceea ce nu e încă sigur”, a argument

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 39 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 49 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 19 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 2 ore
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°