Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Campionatul Naţional de Atelaje cu doi cai, câştigat de lotul României

Publicat in Adevarul, duminică 4 august 2013 ·

Eleganţă, spectacol şi măiestrie. De asta au avut parte sutele de spectatori care au fost prezenţi la Finala Campionatului Naţional de Atelaje cu doi cai, ce a avut loc la Tîrgu-Mureş, la sfârşitul săptămânii trecute.

Componenţii lotului naţional au dominat şi de această dată competiţia. Astfel, multiplii medaliaţi cu aur la concursurile naţionale şi internaţionale: Rákóczy Gergő, Bajko Tibor, Pal Attila şi Kadar Barna au pus stăpânire pe clasamentul final. Cei patru vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Atelaje din Slovenia ce va avea loc în ultima săptămână a lunii august.

Bajko Tibor de la clubul Krigel Gheorgheni, membru al lotului naţional, a plecat acasă cu titlul de campion al României, în urma competiţiei ce a avut loc la Tîrgu-Mureş. Tibor spune că pentru un astfel de rezultat e nevoie de foarte mulă muncă, iar mai presus de toate, e necesar ca să îţi tratezi partenerii de echipă ca pe proprii membrii ai familiei. Pentru Tibor, cei doi cai lipiţeni ai săi, Narcis şi Sultan, sunt ca nişte copii.

"Noi lucrăm cu caii în fiecare zi. Deci din 7 zile, 6 zile lucrăm cu caii. Dacă nu sunt consideraţi aşa ca membrii familiei şi nu sunt trataţi aşa ca nişte parteneri şi nu ca nişte cai, ca parteneri la sport, omul nu poate să obţină şi nimeni nu poate să obţină un rezultat considerabil" ne-a spus multiplul campion naţional, Bajko Tibor.

Pentru Bajko Tibor, acest sport este mai mult decât un hobby. În timp a devenit o pasiune, o pasiune care l-a determinat să facă multe sacrificii, atât de ordin material cât şi personal. Dar momentul în care urcă prima traptă a podiumului ştie că efortul lui nu a fost în zadar:

"Fiecare are o pasiune. Pasiune şi sportul cu caii este ceva mai special, decât sporturile - hai să zicem aşa - cu motocicleta sau chiar cu bicicleta, ş.a.m.d, aici nu există sâmbătă, nu există duminică, trebuie să ai gri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 55 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°