S-a întâmplat, zilele acestea, să mă izbesc cu fruntea de... CEVA (nu de CINEVA), aşa încât a avut de suferit nu doar pielea, alegându-mă cu nişte semne uşor... neplăcute, dar şi cu, aparent, o uşoară comoţie, care, din întâmplare (ce miraculoasă şi nebănuită este forţa ÎNTÂMPLĂRII!), a coincis cu zilele când, din... întâmplare, scotocind prin vrafurile mele de cărţi după una rătăcită, am dat peste „PARMENIDE” de Martin Heidegger şi m-am apucat să-l recitesc...
Dar despre Heidegger am să spun mai la sfârşit.
Acum despre ce efect a avut acea... comoţie.
Mă ridic, vreau să stau drept şi... văd că mă clatin.
Echilibrul. Mi-am pierdut echilibrul. Mă ameţeşte.
Mă aşez. Stau cât stau, mă ridic iar, vreau să stau drept -nu merge.
Mă aşez iar... Şi atunci îmi sună în auz cuvântul: MĂ SMINTESC!
Stop! Dar ce înseamnă a te SMINTI, dacă nu a-ţi ieşi din MINŢI? Ca să vezi ce minunată este limba! Ce minunate cuivintele! Adaogi la început un singur sunet şi din ceea ce este mai de preţ la om: MINTE, apare: S MINTE(ALĂ)!
Iar eu, ca un scotocitor prin cuvinte, ce sunt, ca să le aflu dedesubturile, cum ar fi sensurile, nuanţele, dar şi etimologiile, care vin să ne dezvăluie viaţa lor în istorie (da, au şi cuvintele viaţa lor, ca şi oamenii şi... popoarele!), imediat îmi zic, că treaba asta cu sminteala de la străbunica latina ni se trage: ex mentem, sau ceva pe... aproape.
Simplu de ... Am ajuns să ortografiez cuvântul D E T O T şi m-am împotmolit! De ce? Cum se scrie corect: DETOT? Sau: DE TOT? Fug la Marele dicţionar ortografic... şi văd că... lipseşte. De ce? Habar nu am. Hai să văd ce stipulează MDOLR la DELOC? Da, într-un cuvânt! Ca să vezi ce părtinitoare pot fi şi dicţionarele! Nu doar partidele ... politice...
Bun. Las divagaţiile mele privind ortografia română pentru a