Sorana Cîrstea s-a calificat luni seară, în turul doi al probei de simplu feminin, din cadrul turneului WTA Masters de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 2,369,000 dolari canadieni.
Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, s-a impus, luni, în primul tur, în fața ucrainiencei Olga Savchuk, în două seturi, scor 6-2, 6-3.
Românca s-a impus în fața ucrainiencei într-o oră și 18 minute de joc, în setul doi Cîrstea reușind să revină de la scorul de 2-3, la 6-3.
În turul doi, Sorana Cîrstea va juca cu Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 9 la turneul din Toronto. Sorana și Caroline au avut până acum cinci meciuri directe, două victorii sunt trecute î dreptul româncei. Sorana a fost învinsă în 2013 de Wozniacki la turneul de la Doha.
Pentru calificarea în turul doi, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 12.2000 de dolari și 70 puncte WTA.
În primul tur la Toronto este calificată și Alexandra Dulgheru, care a ajuns pe tabloul principal al mastersului canadian după ce a trecut de calificări.
În primul tur, mâine, Alexandra Dulgheru va juca cu slovaca Magdalena Rybarikova, locul 42 WTA. Dulgherul se întâlnește mâine, pe terenul de joc, pentru a cincea oară cu slovaca. Până acum scorul victoriilor este egal, 2-2.
0 comentarii | 21 vizualizari
Carusel stiri in top Pieton ucis pe Calea Victoriei. Şoferul a fugit de la locul accidentului VIDEO Accidentul a avut loc la intersecţia dintre Calea Victoriei şi strada Ştirbei Vodă. Pietonul traversa neregulamentar.Cu toate că nu a fost vina lui, şoferul s-a speriat ... Citeste toata stirea 345 de deţinuţi pedepsiţi pentru că au încălcat legea şi din închisoare La sediul Penitenciarului Colibaşi a avut loc, acum câteva zile, prezentarea raportului de activitate a Penitenciarului Colibaşi ... C