Cazul fostului tortionar al regimului comunist, Alexandru Visinescu, repune abrupt pe tapet problema tratamentului privilegiat de care au avut parte dupa revolutia "anticomunista" de la 1989, cadrele de nadejde ale vechiului regim, cohortele de securisti si militieni care au asigurat supravietuirea regimului vreme de multe si chinuitoare decenii.
Atunci cand FSN (Frontul Salvarii Nationale), in frunte cu tatucul sau emblematic, Ion Iliescu (presedinte de onoare al actualului PSD) a fost supranumit Frontul Salvarii Nomenclaturii, era vorba de expresia unui adevar fara tagada.
Pentru ca acei de mai sus au prosperat in anii care au urmat mai dihai decat in timpul regimului pe care l-au pazit cu strasnicie, dar care inevitabil exercita si asupra lor o seama din restrictiile la care supunea pe toti cei de obste.
Dupa 1989, trai, neneaca! Liber la cheltuirea agoniselii de pana atunci, conturi in banci, excursii peste hotare, vile, masini de lux si tot ce face viata mai dulce si demna de a fi traita. Mai ales atunci cand nu mai trebuie sa te temi de nimeni si de nimic.
In laboratoarele discrete care au pus la cale modul in care se va perpetua si perfectiona puterea noii (vechii) nomenclaturi, unii au fost predestinati sa devina oameni de afaceri, altii politicieni de frunte ai noului regim, distribuiti majoritar in FSN, FDSN, PDSR, PSD, dar si prin toate noile partide rasarite ca ciupercile dupa ploaie, inclusiv in reinventatele partide istorice.
O alta categorie, care din cauza varstei sau a inaptitudinii functionale n-a reusit sa intre in aceste categorii, a beneficiat si inca beneficiaza, la fel ca numitul Visinescu, de pensii de favoare, ce se ridica la inaltimi ametitoare pentru oamenii "de rand", care n-au avut "meritul" de a fi membri ai aparatului represiv al vechiului regim. Chiar asa, crima si lipsa de om
