Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor

Publicat in Mediafax, luni 5 august 2013 ·

Fondul pentru stabilitate financiară al Greciei a avizat preliminar un plan pentru vânzarea în două etape a băncii elene Eurobank, care prevede posibila intrare a unui investitor privat în acţionariatul băncii în primul trimestru al anului următor.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.

Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.

Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.

Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

Statul elen a preluat controlul Eurobank, parte a recapitalizării băncilor elene după pierderile mari înregistrate din participarea la procesul de ştergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria statului elen.

Eurobank este singura dintre cele mai mari patru bănci din Grecia care nu a reuşit să atragă capital privat suficient în procesul de recapitalizare pentru a evita preluarea managementului de către stat. Conducerea Eurobank şi reprezentanţii statului elen au afirmat că vizează o revenire cât mai rapidă a băncii sub control privat.

Eurobank controlează în România Bancpost, ERB Retail Services IFN, ERB Leasing IFN, Eurobank Finance, Eurobank Securities, Eurobank Property Services, Eliade Tower (55,94%), IMO Property Investments Bucureşti, IMO – II Property Investments, EFG IT Shares Services, EFG Eurolife Asigurări Generale, EFG Eurolife Asigurări de Viaţă, Retail

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 33 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 58 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 5 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 12 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 12 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 56 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°