În fiecare an, în data de 6 august, credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe muntele Tabor. Această sărbătoare este una dintre cele 12 mari praznice împărăteşti. Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Preobrajenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii), semnificând schimbarea minunată la faţă a lui Hristos, pe muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi: Petru, Ioan şi Iacov.

Acest praznic este unul mai nou decât celelalte praznice împărăteşti. Se pare că sărbătoarea a fost la început aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite în sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la faţă. După unii, ea ar fi înlocuit o veche sărbătoare a zeiţei Diana. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe a fi menţionată în documente din prima jumătate a secolului V. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. În tot cazul, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă, deşi serbată sporadic încă de prin sec. VII, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulţumire pentru biruinţa câştigată de oştile creştine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456 (indicii despre serbarea ei sporadică în Apus găsim încă din sec. XII, când mai era privită ca o inovaţie).

Tradiţia ne spune că nu este bine să pleci în călătorie în ziua Schimbării la Faţă deoarece se poate să te rătăceşti. Sau că cine se roagă să scape de o patimă, precum cea a beţiei, are toate şanse