Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de afaceri Viorel Ştiube, trimis în judecată pentru o evaziune de circa 4 milioane euro

Publicat in Romania Libera, luni 5 august 2013 ·

Omul de afaceri orădean Viorel Ştiube a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 14 milioane de lei (circa 4 milioane de euro), adus bugetului de stat prin afaceri cu produse petroliere.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie, omul de afaceri orădean Viorel Ştiube a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Din ancheta făcută de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea a reieşit că, în perioada 2007-2008, ca administrator al firmelor ABC Vest Trafic SRL Oradea şi Viman Agro Invest SRL Oradea, respectiv Transport Euro Budeşti, judeţul Vâlcea, acesta a achiziţionat din Ucraina şi Slovacia aproximativ 6.000 de tone de produse petroliere neaccizabile (ulei de bază), pe care le-a comercializat pe teritoriul României, drept carburant auto - motorină.

Conform sursei citate, pentru a justifica operaţiunile comerciale de valorificare a uleiului de bază drept motorină şi pentru a eluda plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului, Ştiube a creat un circuit fictiv de mărfuri, documente şi bani, în care a interpus, în mod formal, alte două firme orădene, Damco Nafta SRL Ianca şi Minerva Şimleu Silvaniei SA Oradea, prin întocmirea şi înregistrarea în evidenţele contabile de facturi fictive, care atestau o aparentă stare de legalitate.

"Prin această modalitate, inculpatul a creat în dauna bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în cuantum total de 13.826.596,65 lei (echivalentul a aproximativ 3.950.456 euro)", se arată în comunicatul DNA, în care se menţionează că pentru recuperarea prejudiciului procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor lui Ştiube şi asupra firmelor sale.

Dosarul deschis pe numele lui Viorel Ştiube a fost înainta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 38 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 3 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°