Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce să inspectezi la maşină înainte de-a pleca în concediu

Publicat in CityNews Alba, luni 5 august 2013 ·

O vacanţă reuşită nu este posibilă dacă autoturismul îţi face „surprize” atunci când ţi-e lumea mai dragă. Care este pachetul minim de inspectat la maşină pentru ca sejurul să nu fie compromis? Consultaţi cartea de service a maşinii dumneavoastră. Dacă următoarea revizie tehnică se apropie şi ştiţi că veţi parcurge cu automobilul câteva mii de kilometri, atunci este indicat să efectuaţi o vizită în service înainte de a pleca la drum. În cazul maşinilor noi aflate în garanţie, săritul peste revizii poate atrage anularea garanţiei.

Verificaţi perioada de valabilitate a documentelor (permis de conducere, cărţile de identitate, actele maşinii, verificare tehnică, asigurări etc.). Faceţi copii de pe actele personale ale maşinii, ba mai mult, scanaţi-vă actele originale şi trimiteţi copiile digitale ale acestora pe una dintre adresele dumneavoastră de e-mail. În caz de furt sau pierdere, veţi putea să le înlocuiţi mai uşor. Împachetaţi bagajele în aşa fel încât lucrurile importante să fie cât mai uşor de accesat în caz de urgenţă. De asemenea, este important să aveţi salvate în agenda telefonului numerele de telefon ale producătorului maşinii, societăţii de asigurări, băncilor şi companiilor emitente ale cardurilor pe care le folosiţi. Aceste numere de telefon vă sunt utile tot în caz de pierdere sau furt.

Verifica'i pneurile, sistemul de frânare şi uleiul

O presiune în pneuri adaptată la condiţiile drumului limitează pierderea controlului, evită explozia anvelopei si uzura prematură. Un sfat bun ar fi ca în situaţia în care autoturismul va fi supraîncărcat cu bagaje să umflaţi mai mult pneurile, însă numai în conformitate cu recomandările producătorului. O pierdere de presiune poate fi rezultatul unor mici perforaţii, a unei pierderi de aer la nivelul valvei sau între jantă şi anvelopă. Presiunea în anvelope trebuie controlată cel puţin o dată pe lună şi î

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum 41 minute
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 53 minute
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 2 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 59 minute
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°