Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 7,8 milioane lei (1,76 milioane euro), iar indicii interni se aflau toţi în creştere, la orele prânzului.
Până la ora 14:00, a fost realizată o singură tranzacţie pe piaţa Deal, cu acţiuni SIF Muntenia (simbol SIF4), în valoare de 1,85 milioane lei. Cele două Deal-uri au consemnat aproximativ 24% din rulajul primei jumătăţi a zilei de tranzacţionare de astăzi.
La orele prânzului, toţi indicii interni erau în urcare, cel mai puternic avans fiind cel al indicelui celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), BET-BK, care, la ora 14:00, era în urcare cu 0,33%, ajungând la 1.062,81 puncte.
Indicele compozit al pieţei urca la ora prânzului cu 0,16%, la 2.943,40 puncte, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,43%, creştea cu 0,25%, la 5.525 puncte.
V. P. Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 7,8 milioane lei (1,76 milioane euro), iar indicii interni se aflau toţi în creştere, la orele prânzului.
Până la ora 14:00, a fost realizată o singură tranzacţie pe piaţa Deal, cu acţiuni SIF Muntenia (simbol SIF4), în valoare de 1,85 milioane lei. Cele două Deal-uri au consemnat aproximativ 24% din rulajul primei jumătăţi a zilei de tranzacţionare de astăzi.
La orele prânzului, toţi indicii interni erau în urcare, cel mai puternic avans fiind cel al indicelui celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), BET-BK, care, la ora 14:00, era în urcare cu 0,33%, ajungând la 1.062,81 puncte.
Indicele compozit al pieţei urca la ora prânzului cu 0,16%, la 2.943,40 puncte, în timp ce indicele BET, al celor mai lich