Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română intenţionează să introducă servicii financiar-bancare şi un sistem de franciză

Publicat in Romania TV, marți 6 august 2013 ·

Compania Naţională Poşta Română pregăteşte introducerea de servicii financiar-bancare şi lansarea sistemului de franciză pentru oficii poştale. Proiectul urmează să fie prezentat în perioada 6 august - 6 septembrie 2013 instituţiilor din domeniu interesate.

Compania Poşta Română urmăreşte crearea unei oferte de produse şi servicii bancare la nivel naţional, din punctul de vedere al acoperirii teritoriale, concretizată într-un proces puternic de bancarizare şi incluziune financiară la nivel naţional, potrivit Agerpres. Proiectul va asigura accesul oricărui cetăţean la produse şi servicii bancare şi va respecta legislaţia în domeniu.

Potrivit CNPR, începând cu trimestrul IV al acestui an, sistemul de franciză poştală, prin care persoanele fizice sau juridice interesate vor putea opera servicii poştale sub brandul Poşta Română, va deveni operaţional.

Compania Naţională Poşta Română parcurge un proces de restructurare şi modernizare ce are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei, pe o piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013.

Poşta Română este lider pe piaţa serviciilor poştale în România şi unicul prestator de serviciu poştal universal. Compania operează printr-o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională şi are, la ora actuală, un număr de 32.000 de angajaţi.

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii mai 2013, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei până la data de 28 mai 2013.

Peste 50 de potenţiali investitori din Europa, Asia şi SUA, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor poştale internaţionale şi fondurilor româneşti şi internaţionale de investiţii au purtat dis

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 2 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 7 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 8 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 12 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 6 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 9 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 7 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°