Guvernul susţine că activitatea economică în România se dinamizează şi consideră că, pe ansamblul anului, s-ar putea înregistra o creştere economică de peste 2%, în timp ce Vestul Europei continuă să se afle în recesiune. Se mizează de fapt pe contribuţia recoltelor dintr-un an agricol se pare foarte bun cu ajutorul lui Dumnezeu. FMI îi ţine guvernului isonul majorând pentru prima dată – după opt coborâri ale propriilor prognoze de când are acord cu România – estimarea privind creşterea economică.
Interesul celor două instituţii în evidenţierea unei creşteri economice cât de cât semnificative este cert, după ani de căderi şi lâncezeală, care ridiculizează pur şi simplu „macrostabilizarea” cu care se laudă ambele. Plauzibilitatea este însă altceva. Căci, de pe alte tronsoane de bază ale aceloraşi statistici reiese că, dimpotrivă, ar fi trebuit să se înregistreze o scădere, şi nu o creştere a PIB, cel puţin până acum la jumătatea anului, când încă minunatele recolte pe care se mizează nu s-au contabilizat în statistici.
Nu poate exista creştere a unui PIB dependent disproporţionat de consum când tocmai consumul scade! Informaţia privind comprimarea consumului nu este inventată, ci vine din acelaşi loc din care vin şi evaluările de creştere economică. Degeaba se sforţează partea minoritară (de pildă exporturile) să crească, întrucât nu va putea, la orice creştere, să tragă în sus ansamblul, când partea copleşitor majoritară îl ţine în jos. Este cazul românesc şi, în condiţiile unei asemenea structuri, PIB-ul României va rămâne ani de zile cu frâna trasă, deoarece creşterea consumului nu are din ce să fie finanţată. Producţia nu-l compensează, băncile nici nu se gândesc să-i ofere credite, iar finanţatorul care ar mai rămâne, adică statul, este ca şi falit, nemaiavând bani în condiţiile „macrostabilizării” nici măcar de investiţii.
Nu