Președintele LPF dă vina pe toată lumea (mai puțin pe forul pe care îl conduce) pentru faptul că TAS a decis ca echipa Concordia Chiajna să ia locul Rapidului în Liga I. Sursa: VLAD STĂNESCU
Dumitru Dragomir n-a rămas dator după ce Mircea Sandu, președintele FRF, a acuzat că forul condus de „Corleone” este de vină pentru haosul din Liga I. „Mitică de la Ligă” susține că în ședința Comitetului Executiv, condusă de „Nașul”, nu s-a ținut cont de propunerile celor de la LPF, dar, în schimb, toată lumea a fost de acord cu faptul ca Rapid și Concordia Chiajna să dispute un meci de baraj pentru menținerea în Liga I.
„În Comitetul Executiv, FRF trebuia să supună la vot una dintre cele două propuneri ale Ligii. Dar în Comitetul Executiv nu s-a ținut cont de propunerea Ligii. Atunci, reprezentantul sindicatelor, domnul Dumitru Costin, a propus acest baraj și la toți le-a convenit.
Am luat prostia în brațe, asta am făcut, dar nu eu am condus ședința. Mircea Sandu a făcut-o. Mircea Sandu a spus că noi, cei de la Ligă, suntem incompetenți și neprofesioniști, dar LPF și eu n-am greșit cu nimic în speța asta. Barajul a fost perfect legal, mai ales că Rapidul și Concordia Chiajna n-au făcut nicio opoziție. TAS-ul a greșit grav, Rapid nu s-a apărat și a greșit grav, FRF nu s-a apărat și a greșit grav. LPF nu are nicio implicare și nu a greșit cu nimic.
Suntem în rahat pentru că a greșit TAS-ul și Comitetul Executiv! LPF nu putea să încalce regulamentul. În hotărârile Comitetului Executiv, aprobate de Adunarea Generală a FRF, precum și în ROAF scrie clar că în sezonul 2013/2014 al Ligii I trebuie să fie 18 echipe. M-am înțeles cu Sandu să avem 16 echipe, dar când am venit de la mare mi-am chemat avocații și pe secretarul general al Ligii, care au venit cu regulamentul.
Ei mi-au zis că, dacă fac asta, mă desființează și FIFA și UEFA, pentru că încălcam regulame