Aliona Moon, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision 2013, s-a apucat de actorie. Artista a debutat în cinematografie cu un rol într-un film cu adolescenți.
Aliona Moon și-a jucat propriul rol în lungmetrajul pentru adolescenți intitulat ”Revederea”. Timp de două zile, Aliona a ascultat cu strictețe indicațiile regizorului Bogdan Alexe și a încercat să își joace cât mai natural propriul rol.
La scurt timp după terminarea filmărilor, artista din Republica Moldova a declarat în exclusivitate pentru exclusivNEWS.ro că este pentru prima dată când joacă într-un film și că a avut mari emoții.
„Este pentru prima dată când joc într-un film și ard de nerăbdare să văd cum m-am descurcat. Mi s-a părut interesant și un pic complicat. Trebuia să mă joc pe mine însumi și mă gândeam cum să fac să iasă bine. Pe lângă rolul de jurat, eu voi interpreta și o piesă în film, împreună cu Bianca. Am înregistrat ieri seară un pic din piesă și azi cealaltă parte. A mers bine. Este o piesă bună și destul de interesantă”, a declarat Aliona Moon pentru exclusivNEWS.ro.
În lungmetrajul ”Revederea”, filmat timp de două săptămâni în stațiunea Moeciu, în cadrul proiectului național Tabăra de film, alături de Aliona Moon joacă și Maia Morgenstern, Wilmark dar și 75 de copii și adolescenți, extrem de talentați.
Lansarea în cinematografe a filmului ”Revederea”, este programată pentru jumătatea lunii februarie 2014. Lungmetrajul urmând să fie difuzat și de Televiziunea Română.
0 comentarii | 29 vizualizari
Carusel stiri in top Elena Dumitru va participa la gala de premiere "Baterel şi Lumea Non-E" Secretarul de stat din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Elena Dumitru va participa, vineri, 14.06.2013, ora 14.00, la gala de premiere a celei de-a doua ediţii