Formația pregătită de Laurențiu Reghecampf încearcă să facă pasul decisiv spre play-off-ul Ligii Campionilor. Sursa: CODRIN PRISECARU
Steaua și Dinamo Tbilisi se întâlnesc în această seară (ora 20.45, în direct la Digi Sport 1 și live text pe EVZ.RO), pe „Arena Națională” din București, în manșa secundă din turul III preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. În tur, „roș-albaștrii” s-au impus cu 2-0 în Georgia, așa că accederea în play-off-ul competiției pare doar o simplă formalitate.
Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a avut inițial de gând să-i menajeze pe Szukala, Pintilii și Piovaccari, care vor fi suspendați în prima manșă din play-off în cazul în care vor primi un cartonaș galben în meciul din această seară. Între timp, „Reghe” s-a răzgândit și îi va folosi pe cei trei din primul minut. Mai ales că Nikolici s-a accidentat zilele trecute, astfel că a fost nevoit să-l utilizeze pe Piovaccari.
ECHIPELE DE START
Steaua: Tătărușanu - Georgievski, Szukala, Chiricheș, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, G. Iancu, Cr. Tănase - Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Dinamo Tbilisi: Loria - Seturidze, Kvaratskhelia, Ustaritz, Kvirkvelia - Grigalashvili, Khmaladze, Papava, Merebashvili - Dvali, Xisco. Antrenor: Dușan Uhrin jr.
Arbitru la centru: Kristinn Jakobsson (Islanda)