Trec zilele, săptămânile-n zbor, precum „clipele, scuturând aripele”. Ca mâine devin amintire vacanţele politico-parlamentare şi prezidenţiale la munte, la mare, escapadele hăhăite pe la sâmbre ale oilor, scoborârile intempestive din helicopter în mijlocul poporului, la un pahar de bere cu talpa ţării. Ca mâine bate la uşa politichiei de la Dunărea de Jos luna lui Răpciune. Lună hărăzită de cel mai mare şi stimat politician român în viaţă, Traian Băsescu, săvârşirii paşilor fundamentali de revigorare pe dreapta eşichierului autohton. Acum, ori niciodată, musai să se pună bazele coagulării ipoteticului „pol al forţelor politice de dreapta”. Care forţe sunt mai fărămiţate şi mai îmbârligate ca oricând. Dacă nu se coagulează în septembrie, atunci slabe speranţe ca „adevărata dreaptă românească” să devină aternativa visată de băsişti la actuala putere politică.
Cam cum se revendică şi se autozugrăveşte, în ochii electoratului, această dreaptă? Portretul ei rezultă din discursurile politicianiste ale preşedintelui ţării, din gura căruia am auzit, în repetate rânduri, că după ce dă în primire fotoliul de la Cotroceni, vrea să facă o şcoală politică după chipul şi asemănarea dumnealui. Nu-i vorbă, că vocaţia de Mecena într-ale politichiei, marinarul şi-o exersează (tot în pagubă) de când şi-a adjudecat şmechereşte preşedinţia PD, partid afiliat iniţial social-democraţiei europene, pe care l-a vopsit într-o noapte, partid popular şi de... dreapta. Visul vaporeanului a fost să decimeze PNL, adevăratul partid de dreapta din România, şi să lase teren liber pentru PD. Ruperea dezertorilor liberali, în frunte cu Stolojan şi Stoica, şi alipirea grupului, ca un apendice, din care a rezultat PDL, e nici vorbă opera lui Băsescu. Cu astfel de lucruri s-a ocupat şi se ocupă dumnealui de când e în politică.
Majoritatea pentru guvernarea democrată încropită c