La ce vârstă încep copii să înţeleagă moartea? Cum le explici celor mici că nu-şi vor mai vedea apropiaţii? Există soluţii care să-i trezească la realitate? Sunt doar câteva dintre întrebările, vechi de mii de ani, cu răspunsuri mai mult sau mai puţin clarificatoare. Psihologii din întreaga lume au încercat să facă lumină asupra acestui subiect pe cât de natural, pe atât de sensibil.
Specialiştii din domeniul neurologiei s-au arătat preocupaţi de această temă încă din anul 1934, atunci când a fost realizat primul experiment ce analiza reacţiile copiilor la traume. Astfel, un grup de medici ai spitalului de psihiatrie Bellevue din New York a filmat reacţiile manifestate de câţiva subiecţi de sex masculin, după ce o păpuşă a picat pe podea.
Ipotezele lor au fost preluate, ulterior, de către Maria Nagy, un psiholog din Ungaria. După cel De-al Doilea Război Mondial, ea a intervievat aproape 400 de copii care trăiau în Budapesta, rugându-i să răspundă la întrebarea „Ce este moartea?“.
Tocmai în anul 1984, cercetătorii au reuşit să publice un studiu, citat de „National Geographic“, care aduna teoriile formulate până atunci şi definea moartea, folosindu-se de trei atribute: ireversibil, nonfuncţional şi universal.
Prima teorie vorbea despre faptul că moartea este ireversibilă. Nu există resurecţie. „Copiii cu vârsta sub 3 ani nu pot înţelege acest lucru. Ei vor vorbi despre o persoană decedată ca şi cum aceasta ar dormi sau ar fi plecat într-o vacanţă. Capacitatea lor de a înţelege că moartea vine la pachet cu un sfârşit de drum apare pe la vârsta de 4 ani“, au explicat specialiştii.
Celălalt aspect legat de moarte este înţeles un pic mai târziu, la vârsta de 5, respectiv 6 ani.
„«Nonfuncţionalitatea» se referă la faptul că trupul uman nu mai are necesităţi. Lipsiţi de puterea de conştientizare a acestui fapt, copiii vor răspunde pozitiv l
