Poliţiştii din comuna băcăuană Dămieneşti au fost sesizaţi marţi, pe 6 august, că o bătrână de 87 de ani, a fost agresată de nepotul ei.
S. Maria, de 87 de ani, locuieşte împreună cu nepotul său, C. Constantin.
În noaptea de 05/06.08.2013, în intervalul orar 23.00-02.00, acesta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic pe bunica sa şi a încercat să întreţină cu aceasta raporturi sexuale, fără ca intenţia lui să se concretizeze, întrucât victima a opus rezistenţă, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de C. Constantin sub aspectul tentativei la infracţiunea de viol.
Alte articole:
Inculpaţii din dosarul crimei omului de afaceri Valeriu Damian au fost trimişi în judecată
Un bărbat din Buhuşi a lovit până la inconştienţă o bătrână de 83 de ani, de la care a vrut să fure băutură