Orice discuţie despre aparatul bugetar al României poate începe mai degrabă cu concluziile: este supradimensionat, este ineficient, personalul este de multe ori slab pregătit. Se dă şi se ia şpagă. Salariile sunt mici, dar măcar vin la timp. Promovarea într-o funcţie care aduce cu sine oarece acces la bani albi sau negri este vânată de aproape orice bugetar. Ne-am obişnuit cu asta, nu ne miră noi şi noi argumente care apar aproape zilnic în sprijinul acestei stări de fapt. Bineînţeles, nu toţi bugetarii şi nu toate instituţiile bugetare sunt ineficiente, supradimensionate sau corupte – dar nimeni nu poate spune câte sunt bune şi câte nu.
Un exemplu în acest sens ar putea fi Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC). Cine nu are treabă cu statul în general sau cu vreo entitate a Ministerului Culturii cu siguranţă că nici nu a auzit de existenţa acestui organism. Ei bine, CPPC există de vreo 50 de ani – în actuala formulă de opt ani –, este o organizaţie suplă, se autofinanţează, nu are contracte ”cu dedicaţie”. Iată şi o scurtă autoprezentare, de pe site-ul CPPC: „Centrul de Pregătire Profesională în Cultură urmăreşte să dezvolte potenţialul resurselor umane din sectorul cultural, prin promovarea abordărilor inovative şi a instrumentelor de management actuale. Centrul este o instituţie publică educaţională, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, înfiinţată prin HG1878 şi aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Misiunea Centrului este ducerea la îndeplinire a Strategiei Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în domeniile formării profesionale continue, educaţiei permanente, managementului cultural, cercetării şi documentării informatizate a patrimoniului şi activităţilor culturale, managementului informaţiei şi informaticii culturale”.
Aşadar, CPPC este un instrument la îndemâna ministrului Cu
