Roots Revival Romania, un eveniment în care muzica țărănească din Maramureș și traiul localnicilor devin surse de inspirație pentru un grup de muzicieni din diferite țări, va avea loc în această vară pe data de 16 August, la Săpânța şi pe 19 August, la București.
Șapte tineri muzicieni din șapte țări se întâlnesc pentru prima dată în România și petrec împreună șapte zile în Maramureș. Cei șapte muzicieni, din Turcia, Iran, Moldova, Armenia, Romania, Irlanda, Liban colindă satele maramureșene în căutarea tradițiilor și a ritualurilor care inspiră muzica tradițională. Explorează viața la țară, participă la sărbători, întâlnesc muzicieni și meșteri populari, urmăresc munca localnicilor, le află obiceiurile. În acest timp, transpun experiențele lor în muzică, improvizând împreună.
Din această călătorie se naște un concert experimental, prezentat în premieră la Săpânța, pe 16 august, și apoi la București, pe 19 August. Muzica lor reflectă atât puternica influență exercitată de Maramureș, o zonă cu tradiții încă vii, cât și forța și magia improvizației, considerate cea mai directă și autentică expresie a unui artist, a culturii pe care o reprezintă.
"Prin acest experiment vrem să arătăm respectul și demnitatea pe care muzica țărănească, și implicit civilizația voastră rurală, le merită. Civilizația țărănească din România este o comoară pentru noi toți și trebuie prețuită ca atare. În zilele petrecute în Maramureș, acest grup de muzicieni caută viața autentică țărănească, din care izvorăște muzica autentică, nu muzica populară deformată și transformată în kitsch, prezentată de cei care promovează falsul și care, în acest fel, nu fac decât un deserviciu imens spiritului românesc. Vrem să demonstrăm că tradițiile voastre vii pot fi o sursă de inspirație foarte puternică pentru un grup de tineri muzicieni respectați. Oare vor găsi ei acea inspir