Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii de scoli si licee din Iasi, evaluati de Inspectoratul Scolar

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 7 august 2013 ·

Cei aproximativ 300 de manageri ai unitatilor de invatamant preuniversitar din judetul Iasi au fost programati, pana la finalul acestei luni, in vederea sustinerii interviurilor pentru acordarea calificativelor aferente activitatii prestate in anul scolar 2012 - 2013. Directorii au fost programati la un interviu incepand de luni, 5 august, la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Prima etapa, care se va derula pana pe 19 august, ii vizeaza doar pe cei din mediul rural.

Urmeaza ca dupa data de 19, sa fie elaborat un calendar si pentru cei din mediul urban. La aceste evaluari, directorii vor participa la un interviu in care vor descrie activitatea din ultimul an, procesul fiind completat de un raport de activitate. Din Comisia de Evaluare fac parte: inspectorul de management care tine de scoala implicata, inspectori de specialitate din cadrul ISJ si inspectorul general adjunct, ce are in atributie evaluarea managerilor. Conform legii educatiei nationale, "doar calificativul «foarte bine» ofera posibilitatea legala actualilor manageri de institutii scolare sa mai participe la un concurs pentru un alt mandat.

În cazul primirii calificativului «nesatisfacator», directorul îsi pierde functia si nu mai are dreptul sa participe la concursul pentru postul de director sau director adjunct timp de doi ani", se stipuleaza in actul normativ. De asemenea, procesul se finalizeaza dupa ce se vor derula toate interviurile programate la ISJ. Astfel, in baza raportului de evaluare pentru anul scolar 2011 - 2012, inspectorii evaluatori studiaza si fisele de autoevaluare depuse pana luna trecuta de directori si vor decide calificativele. Pa baza acestora, în prima sedinta a Consiliului de Administratie (CA) al Inspectoratului Scolar va fi validat intregul proces.

Cei aproximativ 300 de manageri ai unitatilor de invatamant preuniversitar din judetul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 32 minute
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 3 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 3 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°