Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală pe numele şoferului camionetei care s-a răsturnat într-o prăpastie din judeţul Gorj, 20 de persoane fiind rănite în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, subcomisar Daniel Tică, pe numele şoferului, în vârstă de 35 de ani, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală.
Şoferul le-a spus poliţiştilor că nu poate preciza cu exactitate câte persoane se aflau în camionetă şi în remorca tractată de aceasta întrucât a preluat pasagerii pe traseu şi urma să îi transporte pe munte la cules de afine.
Conform directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Dan Vîlceanu, miercuri, în jurul prânzului, o altă victimă a accidentului s-a prezentat la Spitalul Orăşenesc din Baia de Aramă, numărul răniţilor ajungând astfel la 20.
El a precizat că trei dintre răniţi sunt în stare gravă, fiind transportaţi cu elicoptere la spitale din Timişoara şi Bucureşti.
Medicul Dan Vîlceanu a precizat că la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Capitală a fost transportată cu elicopterul SMURD o femeie de 33 de ani care are un traumatism de coloana vertebrală, în timp ce o fată de 13 ani a fost transportată cu un alt elicopter la Spitalul Judeţean din Timişoara, aceasta având un traumatism facial şi un traumatism toracic major.
Un al treilea elicoter SMURD urmează să transporte, în cursul zilei de miercuri, către un spital din Capitală, o a treia victimă rănită grav, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani care are fracturi sterno-costale.
Conform directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, la spitalul din Baia de Aramă au rămas internate 13 persoane rănite în accident, alte patru fiind internate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.
O camionetă în care se aflau