Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debutează festivalul pentru copii “Maria Lătăreţu”

Publicat in Impact in Gorj, joi 8 august 2013 ·

30 de copii din mai multe judeţe din ţară sunt aşteptaţi, duminică, la festivalul concurs „Maria Lătăreţu”. Organizatorii spun că talentele copiilor sunt şlefuite astfel printr-o competiţie artistică menită să-i scoată în evidenţă. Concursul se va desfăşura în curtea casei muzeu „Maria Lătăreţu” din satul Bălceşti.

Curtea casei muzeu a celei care a fost privighetoarea cântecului oltenesc, va răsuna pe 18 august, de glasul şi talentul micilor artişti. Cea de-a treia ediţie a festivalului concurs pentru copii, Maria Lătăreţu este ţinută în bătătura casei muzeu din satul de obârşie al îndrăgitei artiste populare. O distinsă prezenţă în juriu va fi cea a nepoatei marii artiste. Până în prezent s-au înscris la concurs 12 copii, dar organizatorii festivalului se aşteaptă la un număr mult mai mare, care să fie departajat prin preselecţie. „Invitatul de onoare este Ioana Lătăreţu, nepoata artistei. Până acum avem 12 copii înscrişi, dar ne aşteptăm ca elevii înscrişi să depăşească cifra 30. Ne aflăm în situaţia de a face o preselecţie având în vedere că festivalul se desfăşoară sub patronajul marii artiste. Premiile vor consta în bani, diplome şi CD-uri, dar şi trofee din partea Muzeului”, a declarat Dorin Brozbă, reprezentant Muzeul Judeţean Gorj. Locurile I, II şi III vor primi de la 150 la 300 de lei, iar menţiunile vor fi recompensate cu 30 de lei. Fondurile sunt private. Importanţa unui astfel de festival axat pe interpretare şi folclor vine în primul rând din oportunitatea creată pentru artiştii în devenire. Instituţiile implicate în acţiunea artistică consideră că preocuparea pentru glasul şi talentul celor cu adevărat înzestraţi va fi cândva răsplătită scump.

30 de copii din mai multe judeţe din ţară sunt aşteptaţi, duminică, la festivalul concurs „Maria Lătăreţu”. Organizatorii spun că talentele copiilor sunt şlefuite astfel printr-o competiţie artisti

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 36 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 36 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 25 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°