de N. I. DOBRA
07 august 2013 21:57
0 vizualizari
A-A+ Am câţiva prieteni care îşi pierd cei câţiva ani pe care-i mai au de trăit "cântând" pe claviatura calculatorului şi, între altele, urmărind ecourile articolelor mele, care fireşte, sunt împărţite: unii mă perie, alţii mă înjură fără imaginaţie. Nu mă interesează, pentru că îmi fac meseria onest, conform convingerilor mele morale, pe care nu le-am maculat niciodată. (În paranteză, n-aş putea în ruptul capului să-mi trădez un prieten. Prin 1980, aveam o amantă, care, în semn de încredere, mi-a încredinţat dublura cheii de la apartament. Într-o dimineaţă, m-am smuls din cuibul iubirii noastre asudate, am făcut un duş şi am plecat tiptil, ca să n-o trezesc pe Dulcineea mea. Ajuns în staţia de autobuz, mi-am dat seama că uitasem cheile de la birou în cuibuşorul nostru de nebunii. M-am întors necăjit, am descuiat cu fereală yala şi, în patul abia părăsit, un prieten vechi muncea din răsputeri, fără să audă, precum cocoşul de munte, la ugerele iubitei mele. Ea m-a văzut, i-am făcut semn să tacă, am luat cheile cu pricina şi-am plecat pe vârfuri, aşa cum venisem. Continuarea nu mai are niciun farmec, fiindcă ajungem să ne cufundăm în sordid).
Cititorii mei şi cu mine ne înţelegem prin scrisori, la telefon sau faţă în faţă, la o bere. Noi, probabil, vom muri împreună, când vom fi scârbiţi de toţi şi de toate. Nu sunt atât de limitat încât să nu mă descurc pe internet, dar refuz acest aparat, inventat de un jidan pentru a-i face pe oameni să nu mai citească o carte, să nu mai gândească, să nu mai converseze cu semenii. I-adevărat că dacă ambii soţi sunt ahtiaţi după asemenea îndeletniciri, şi n-au nici timp, nici chef să se certe. stă fiecare în braţe cu aparatul lui şi trăieşte într-o lume artificială. Păi, asta nu-i viaţă, dacă nu te încontrezi măcar o dată pe zi cu nevasta, dacă nu-i spui că dovle