Maxime de până la 38 de grade ne aşteaptă în zilele următoare iar de arşiţă nu scăpăm cu una cu două! Meteorologii au reactualizat ieri Codul galben de caniculă pentru majoritatea regiunilor, judeţul Gorj nefăcând excepţie.
Nici minimele nu vor înregistra valori prea modeste, având în vedere că două zile, joi şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara. De la temperaturi maxime de peste 36 de grade până la minime situate între 15 şi 22 grade, vara trimite semnele unei luni august, incendiare. Sub Codul Galben se află întreaga Oltenie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Spre finalul săptămânii, valorile tremice se mai domolesc iar mercurul termometrelor mai coboară cu câteva grade. De vineri sunt aşteptaţi stropii răcoritori de ploaie. „Aşteptăm ploi izolate şi averse electrice în noapte de vineri spre sâmbătă, sâmbătă spre duminică şi duminică după amiază, mai frecvente la deal şi la munte”, a declarat Ion Marinică, meteorolog Serviciul Regional de Prognoză Craiova. Zilele de sâmbătă şi duminică aduc valori termice mai scăzute, care rămân totuşi peste limita normală a perioadei. Ultima zi a săptămânii aduce maxime cuprinse între 27şi 34 de grade şi minime, de la 15 la 20 de grade.
Maxime de până la 38 de grade ne aşteaptă în zilele următoare iar de arşiţă nu scăpăm cu una cu două! Meteorologii au reactualizat ieri Codul galben de caniculă pentru majoritatea regiunilor, judeţul Gorj nefăcând excepţie.
Nici minimele nu vor înregistra valori prea modeste, având în vedere că două zile, joi şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara. De la temperaturi maxime de peste 36 de grade până la minime situate între 15 şi 22 grade, vara trimite semnele unei luni august, incendiare. Sub Codul Galben se află întreaga Oltenie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.