Discurs mobilizator. Priză la electoratul de dreapta. Carismă. Replici ascuţite. Susţinut de un partid cu istorie. Experienţă politică. Peste 20 de ani de activitate parlamentară. Preşedinte de partid. Se descrie pe sine ca fiind un luptător. Poate vorbi mult, chiar dacă, adesea, nu spune mai nimic.
Nici o lovitură de maestru. Nici un proiect politic dus până la capăt. Somnoros. Leneş. Inconsecvent. Avid de putere. Influenţabil. Exploatează tema naţionalistă până la pericol. A acceptat alianţa cu foşti securişti. Lider discreţionar. A eliminat vocile critice din jurul său.
„Cum îl cheamă pe băiatul ăla de la PNL? Ăla, ... a fost ministru în guvernarea Convenţiei... are nume de floare... şi părul vopsit... cum îl cheamă domne?!”. Aşa încerca să scape de un lapsus Traian Băsescu, la începutul lui 2005, într-o discuţie cu jurnaliştii, în avion, spre Londra.
La întâlnirea dintre liberalism şi social-democraţie, pe care a organizat-o, au ieşit procente electorale, dar nu şi speranţă pentru clasa mijlocie, ajunsă slabă, prăpădită şi vai de capul ei. Asistă cu nepăsare la creşterile de taxe, menite să îi cocoşeze tot pe cei care mai produc ceva, în schimbul unei pâini mai ieftine pentru cei mulţi, care merg la vot.
Nu i-a crăpat obrazul de ruşine când a văzut ciorna mototolită a revizuirii Constituţiei. A insistat să vorbească limbi străine pe când făcea exerciţii de adaptare la Cotroceni şi, aşa, lumea a constatat că, prin comparaţie, Ion Iliescu este un bun vorbitor de engleză.
Este un lord al bunelor maniere: ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a fost prezentat delegaţiei FMI ca fiind „ză mazăr end ză fazăr ăf ză economi”. Beton!
Marele său proiect politic „Jos Băsescu!” a eşuat. Poate şi pentru că „băiatul cu nume de floare” nu le-a spus votanţilor ce să pună în loc. Altceva decât pe el însuşi. Şi, aşa, duşmanul e tot la Cotroceni.