Crearea unei bănci cu capital românesc pentru industria autohtonă, care să finanţeze activităţile performante de cercetare aplicată, inovare şi producţie, ori scutirea temporară de impozitul pe profitul reinvestit, în cazul investiţiilor în tehnologie şi utilaje pentru producţie, sunt câteva dintre solicitările reprezentanţilor industriei electronice şi electrotehnice la consultările din acest an de la sediul Ministerul Economiei, condus de Varujan Vosganian. Sursa: Razvan Petrescu
Consultările au avut loc în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială (Strategia de Reindustrializare a României).
De asemenea, cei din industrie cer impozitarea graduală a IMM-urilor nou înfiinţate pe o perioadă de trei ani: 0% în primul an, 50% în al doilea an şi 100% începând din cel de al treilea an.
În acelaşi timp, elaborarea unor strategii regionale şi naţionale referitoare la inovare şi înfiinţarea, în cadrul Ministerului Economiei, a unei entităţi specializate pentru elaborarea, promovarea şi monitorizarea de programe CDI (cercetare-dezvoltare-inovare), dedicate dezvoltării industriei, sunt văzute ca priorităţi de industriaşii din electronică şi electrotehnică.
Ei propun, totodată, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene şi derularea unei campanii de informare în privinţa necesităţii cumpărării produselor româneşti.
Asigurarea finanţării activităţilor de cercetare-dezvoltare şi de inovare prin fonduri de la bugetul de stat în cuantum de 2% din PIB până în anul 2016 şi alocarea pe bază de programe naţionale cu derulare continuă reprezintă o altă solicitare făcută la întâlnirea de la Ministerul Economiei.
Documentul de Politică Industrială este o componentă a unui document mai amplu, respectiv “Strategia de competitivitate a României pentru perioada 2014-2020".