Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Israelului, la Suceava

Publicat in Crai Nou, joi 8 august 2013 ·

Ambasadorul statului Israel în România, Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer, s-a aflat ieri la Suceava, unde s-a întâlnit, la sediul Palatului Administrativ, cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin-Ioan Nechifor, prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, şi cu directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Lucian Gheorghiu.

Potrivit unui comunicat de presă al CJ Suceava, ambasadorul statului Israel a fost însoţit de preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava, profesor Sorin Golda.

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a prezentat principalele oportunităţi de investiţii, proiectele aflate în implementare, accentuând în acelaşi timp potenţialul turistic al judeţului, precum şi acţiunile desfăşurate în cadrul parteneriatelor de cooperare încheiate între judeţul Suceava şi unităţi administrativ-teritoriale din străinătate. La categoria oportunităţi de investiţii, preşedintele CJ a adus în discuţie proiectul „Safari Adventure Park Bucovina” precum şi viitoarele investiţii în domeniul energiei din surse regenerabile.

Prefectul Florin Sinescu a făcut o scurtă prezentare a judeţului Suceava şi a evocat aspectele culturale care unesc cele două popoare. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat, de asemenea, că la nivelul judeţului există 10 firme cu capital israelian care au ca domeniu de activitate în comerţ, construcţii şi telecomunicaţii.

Primarul Ion Lungu a vorbit despre proiectele aflate în derulare în municipiul Suceava şi a amintit despre potenţialul turistic al municipiului Suceava.

La rândul său, directorul General al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Lucian Gheorghiu, a prezentat câteva aspecte despre firmele existente în judeţ, despre domeniile lor de activitate precum şi despre oportunităţile de investiţii.

E.S. Dan Ben-Eliezer şi-a exprimat

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Percheziții DNA la polițiști locali din sectorul 1 suspectați că primeau mită până la 14.000 de euro de la patroni de cluburi sau terase

HotNews acum 20 minute
Procurorii DNA fac percheziții, marți, într-un dosar în care sunt vizați angajați ai Poliției Locale Sector 1 suspectați că începând cu anul 2003 au primit mită de la patroni de localuri sau terase, pentru a nu-i sancționa. Anunțul inițial privind d

Vlogger-ul Dorian Popa a fost trimis în judecată!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Cunoscutul Dorian Popa vlogger, compozi

Mihai Leu, internat de urgență la Institutul Clinic Fundeni

Ziua Constanta acum 24 minute
Mihai Leu a ajuns din nou la Institutul Clinic Fundeni, pentru a două oară în ultima lună. Medicul său curant, Prof. Irinel Popescu, a dat detalii despre starea de sănătate a fostului campion național, notează Știri pe Surse. Fostul campion mondial

Zi liberă miercuri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 26 minute
Miercuri, 5 iunie 2024, elevii și profesorii din toată țara vor beneficia de o zi liberă pentru a celebra Ziua Învățătorului. Această zi specială este dedicată recunoașterii rolului esențial al cadrelor didactice în formarea și educarea tinerelor ge

Probleme la Banca Transilvania. Aplicațiile și cardurile funcționează cu intermitențe!

Ziua Constanta acum 47 minute
Banca Transilvania a anunțat că în prezent aplicațiile și cardurile sale funcționează cu intermitențe, azi, 04 iunie 2024. Echipa lucrează la remedierea situației și se angajează să rezolve problema cât mai rapid posibil. Dragi clienți, Aplicațiile

Liber la alianţe. Ciucă: Fiecare filială să îşi aleagă formaţiunea cu care va face majoritatea în Consiliul Local

Mediafax acum o ora
„PNL, şi înainte de alegeri, şi acum şi după, a lăsat libertatea fiecărei filiale să îşi aleagă formaţiunea politică cu care va face majoritatea în Consiliul Local”, spune Nicolae Ciucă. El afirmă că este „absolut normal” ca decizia să fie a filiale

Avertismentul unui general: NATO are la dispoziție trei ani pentru a se pregăti pentru un război cu Rusia

HotNews acum o ora
Comandantul forțelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, susține într-un interviu acordat agenției de presă Bloomberg că NATO are la dispoziție doar doi-trei ani pentru a se pregăti înainte ca Rusia să își recâștige capacitatea de a la

Ford Europa lansează producţia primului său model electric la fabrica din Germania

Wall-Street.ro acum o ora
Ford Europa va lansa producţia de serie a unui vehicul electric (EV) la fabrica sa din Koln, Germania, transmite DPA. Lansarea fusese planificată pentru septembrie 2023, dar a fost amânată pentru a fi implementate noile standarde pentru baterii. For

Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a ajuns la spital cu capul spart. Incidentul s-a produs chiar în ambulanță

Ziare.com acum 3 ore
Luni după-amiază, fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a fost transportat cu o ambulanță de la locuința sa din Baia de Aramă la secția de psihiatrie de la spitalul din Severin, în urma unei decizii judiciare de internare. La mică distanță de uni

Vremea

București
acum

28°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°