La fel ca alte mii de basarabeni, familia Crudu din satul Cruzeşti din apropierea Chişinăului a trecut prin calvarul despărţirii şi exilului. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, deşi nu l-au găsit acasă pe capul familiei, Vasile, bolşevicii au trimis-o în Siberia pe soţia acestuia, Teodosia, şi pe cei şase fii ai lor.

Deportarea din 5-6 iulie 1949 a nenorocit aproape 12.000 de familii basarabene. Mame, taţi, copii, bunei, toţi au fost îmbarcaţi în vagoane pentru vite şi trimişi în Siberia pentru totdeauna, fără dreptul de a mai reveni. Unele familii, deportate în întregime, au încercat să-şi refacă viaţa în condiţiile dure de acolo. Altele însă au trecut şi prin calvarul despărţirii – o parte a familiei fiind trimisă în Siberia, iar alta rămânând în RSSM. Printre acestea e şi familia lui Vasile şi Teodosia Crudu din satul Cruzeşti, astăzi în municipiul Chişinău.

Definiţia culacului era ambiguă şi lucrul acesta nu a fost întâmplător: cu cât mai confuz era definit duşmanul, cu atât mai uşor era să fie inclus în această categorie orice om care nu convenea regimului comunist.

Potrivit unei decizii a Biroului CC al PC(b) din Moldova din 30 august 1947, culaci erau consideraţi cei care în perioada anilor 1941-1944 foloseau lucrători sezonieri la lucrările agricole sau artizanale, exploatau munca altor ţărani ca recompensă pentru împrumuturi acordate în condiţii înrobitoare, închiriau maşini agricole altor ţărani contra bani sau produse agricole, aveau oloiniţe, mori, uscătorii de fructe şi legume sau practicau comerţul ori cămătăria.

Definiţia nu era decât o reiterare a unei decizii din 30 ianuarie 1930, a Biroului Politic al CC al PC(b) pan-unional de la Moscova, în ajunul lansării campaniei de colectivizare totală a agriculturii. Se ştie ce a urmat: deportarea celor mai înverşunaţi ţărani, care nu doreau să intre în colhoz, precum şi înfometarea ţ