Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul „Foresta Nehoiu”: Omar Hayssam, aşteptat la Curtea de Apel Bucureşti la sfârşitul lui septembrie

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru sfârşitul lunii septembrie, termenul din dosarul „Foresta Nehoiu”, în care este judecat şi teroristul sirian Omar Hayssam.

În iunie 2010, Instanţa Supremă l-a condamnat pe definitiv pe Omar Hayssam la trei ani de închisoare, în dosarul „Foresta Nehoiu”, deşi sirianul fusese achitat de celelalte instanţe.

Hayssam a fost acuzat că ar fi încheiat contractul de privatizare a societăţii Foresta SA Nehoiu, iar în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie ar fi vândut activele societăţii, în special terenurile în octombrie 2001-iulie 2004.

În acest dosar mai sunt implicaţi şi Mohamad Omar şi El Assal Emil Raja care au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Gheorghe Iosif, fostul vicepreşedinte al companiei, judecat pentru crimă organizată şi bancrută frauduloasă, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar Carmen Marilena Popa, judecată pentru fals intelectual, la şase luni de închisoare cu suspendate.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Teroristul Omar Hayssam spune că este traumatizat şi cere justiţiei redeschiderea tuturor dosarelor în care a fost judecat şi condamnat

Teroristul Omar Hayssam a ajuns miercuri la Tribunalul Bucureşti unde s-a discutat o cerere a procurorilor de arestare preventivă a acestuia. În dosarul în care procurorii cer din nou ca sirianul să rămână după gratii, acesta este acuzat de delapidare, prejudiciul pe care l-ar fi adus statului fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.

Omar Hayssam a fost audiat vineri de procurorii DNA

Omar Hayssam a fost adus, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de privatizarea fostei Întreprinderi de P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 18 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 40 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 47 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 57 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°